Matsushita Leadership sau unde te poate duce o viziune grandioasa!

“Luand in considerare  mai multe criterii, Konosuke Matsushita nu arata deloc ca un mare lider… un tanar cu urechi clapauge si care nu zambeste… nu era nici din cale afara de aratos, nici recunoscut pe mai multe meleaguri.

Nu excela in discursuri … Rareori lasa impresia unei inteligente fulgeratoare sau destindea atmosfera cu o gluma. Cu toate astea putea sa faca ceea ce pot toti marii lideri –  sa motiveze oamenii sa devina mai buni.”

Asa il prezenta John Kotter in cartea sa “Matsushita Leadership” pe cel ce se numea Konosuke Matsushita, un personaj cu o filozofie de viata grandioasa, care avea sa il duca de la situatia unui copil sarac care muncea la 9 ani 90 de ore pe saptamana, pana la pozitia unui antreprenor genial. Un miracol la care nu te-ai fi asteptat din partea unui copil care parea ca nu are nici un avantaj in viata.

Ce mi-a placut si m-a surprins cel mai mult a fost faptul ca viziunea dupa care el isi conducea compania dar si viata personala pleca de la principii simple, umaniste la care nu a renuntat in nici o circumstanta, nici chiar atunci cand altii ar fi considerat ca ar  avut toate motivele sa o faca: in perioadele de recesiune sau in timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand a trecut prin mai multe falimente sau cand toti membrii familiei sale murisera.

Nu a renuntat nici cand ceilalti i-au spus ca e nebun si ca ASTA NU SE POATE.

Pur si simplu el credea in potentialul uman, credea ca poti sa faci tot ceea ce iti propui, credea ca poti gasi solutii in orice situatie. El nu pleca nciodata de la premisa ca nu se poate. Pentru el nu exista aceasta optiune. Mai mult decat atat credea in oameni si in capacitatea lor de a munci si de a se dezvolta impreuna.

Cand compania lui era in plina dezvoltare si foarte profitabila un director a venit si a cerut bani pentru departamentul de cercetare si dezvoltare (toate marile companii aveau asa ceva). Matsushita i-a spus ca Thomas Edison nu a avut bani pentru cercetare si dezvoltare, ca el vindea ziare ca sa se intretina si totusi a inventat becul.

Apoi cand a dat intr-un birou peste niste discutii aprinse cu un designer care spunea ca nu se poate face un alt ecran pentru un televizor de care se plangeau clientii, Matsushita i-a expus urmatorul rationament.

L-a intrebat cati oameni crede el ca sunt in lume, sa zicem 2 miliarde a fost raspunsul designerului. Pai zice Matsushita toti acesti oameni au o serie de caracteristici comune (ca si televizoarele de altfel) adica doua urechi, doi ochi, nas si gura si totusi exista cel putin doua miliarde de fete diferite intre ele, deci tu ar trebuie sa poti sa faci cel putin 2 miliarde de ecrane de televizor diferite.

Niciodata nu am inteles conceptul acesta mai bine. Asa este SE POATE! EU POT! SI TU POTI! Pot gasi cel putin doua miliarde de solutii !!!!!

Konosuke Matsushita a trait intre anii1894-1989, si a trecut prin perioada celui de-al doilea razboi  mondial.

Era un om care chiar traia dupa principiile sale, de aici si forta lui de a motiva oamenii, asta si faptul ca ei contau pentru el.

Cand vorbea despre combaterea saraciei prin produse mai bune si mai ieftine, ei il credeau pentru ca el era modest si ducea o viata modesta.

Cand spunea ca cinstea si respectul pentru ceilalti conteaza ei il credeau pentru ca atunci cand a avut de ales sa ii concedieze ca sa isi salveze compania el a preferat sa nu faca acest lucru. In schimb i-a rugat  sa faca tot ce pot sa vanda stocurile de produse care nu se mai vindeau din cauza recesiunii. Si ei au fost alaturi de el si in 2 luni stocurile au fost epuizate. Era prima data in Japonia cand un antreprenor facea asta in loc sa-si concedieze personalul.

Mai apoi a zis da, avem nevoie de produse mai ieftine dar nu concediem angajatii, ci dublam productia si gasim metode inovatoare de a vinde produsele. Si angajatii lui au facut posibil acest lucru pentru ca el le spunea ca ei pot! Si pentru ca ei simteau ca lui ii pasa de oameni!

Matsushita le oferea aspiratii marete care sa-i motiveze sa dea tot ce au mai bun. De exemplu  de fiecare data cand isi sarbatoreau activitatea si succesul (cam o data la cinci ani) el le spunea ca da au ajuns aici dar acum nu se indreapta in directia buna…

…Este  nevoie sa marim productia de 4 ori …. si sa pastram profiturile ….

…Acum este momentul sa trecem la saptamana de lucru de 5 zile…si sa pastram profiturile…in 1965 compania sa a fost prima companie japoneza care a adoptat saptamana de lucru de 5 zile.

…Apoi sa creasca nivelul de salarizare peste nivelul European … si sa pastreze profiturile…

Pastrarea profiturilor o considera o datorie fata de societate, sustinea scopul lui de a combate saracia si a aduce prosperitate comunitatii.

Omul clar era nebun!

Numai ca toti il urmau si transpuneau in practica obiectivele lui pentru ca el le transforma si in obiectivele lor. Aveau planuri marete si asta ii entuziasma. Aveau planuri care le intrau in inima pentru ca erau planuri despre oameni si despre cum sa le fie mai bine. Si asta ii motiva sa faca imposibilul! Sa faca miracole (cel putin din cinci in cinci ani…)

Si nu urmau scoli sofisticate si nu investeau bani in cercetare si dezvoltare.

Algoritmul lui era simplu! Credea ca oamenii sunt destinati sa faca lucruri marete! Si mai credea ca se poate! Si el a reusit!

Cum ar fi fost oare viata lui daca ar fi renuntat dupa primele tragedii…nu stiu pentru ca nu ar fi scris nimeni o carte despre un om care nu poate…sau care nu a putut..

Imi amintesc de un ideal pe care il aveam cu multi ani in urma si pe care probabil il preluasem de la cei din jur. Si anume sa am carte de munca ca sa am o pensie! Nici nu intelegeam ce inseamna asta si totusi viata mea incepuse sa se invarta in jurul unei carti de munca si a pensiei.

Era un ideal care nu ma motiva sa fac lucruri marete sau sa fiu fericita. Eram “oarecum fericita” adica nefericita …dar nu voiam sa recunosc. Era dureros.

Acum imi stabilesc obiective dincolo de orizont, pentru ca doar asa pot atinge orizontul si pot face lucruri care ma fac cu adevarat fericita si implinita.

Imi este greu uneori dar numai pentru ca ma gandesc ca este greu. Pe urma imi amintesc unde vreau sa ajung si ma focusez sa gasesc solutii.

SI MAI CRED CA SE POATE!

Si uneori ceilalti imi spun ca am innebunit!  Insa am ajuns sa accept schimbarea si provocarile in viata mea pentru ca pentru mine, regretele sunt mult mai dureroase decat orice disconfort creat de acceptarea unui lucru nou in viata mea.

Pentru ca anii pot aduce riduri pe piele insa pierderea entuziasmului aduce riduri pe suflet. Si eu nu imi doresc asta pentru mine.

Iti recomand sa citesti aceasta carte si sper sa gasesti entuziasmul si motivarea care l-au condus pe Konosuke Matsushita dincolo de orizont, acolo unde nimeni nu mai ajunsese!

Fi tu cel care isi depaseste propria linie de orizont si gaseste implinirea in viata ta!

Ai incredere in tine si implineste-ti visele!

Suna-ma cand ai nevoie de sprijin.

Georgeta

 

Georgeta Iorga – 078 777 2757

Clinica Oana Nicolau – 073 330 3333